Scurt istoric al Școlii Domnești Tg.Neamț
„Clopotul din turnul şcolii a început să bată. Se vestea tuturor locuitorilor acestei aşezări, că în târgul de sub
Cetate s-a "aprins lumina", că îşi deschide cursurile prima şcoală publică din oraş, aceasta era Şcoala Domnească." În
preajma Casei Memoriale "Veronica Micle", străjuită de "plopii
fără soţ", se ridică Şcoala Domnească, edificiu masiv, cu ziduri groase şi
şase încăperi dispuse simetric pe două nivele…
Şcoala
publică" de la Târgu Neamţ a fost inaugurată la 16 octombrie 1852 prin
strădaniile stareţului Neonil, care avea sub ascultare mănăstirile Secu şi
Neamţ, cu ajutorul domnitorului Grigore Alexandru Ghica’’…
(Prof. Vasile Vrânceanu)
Şcoala şi-a
început cursurile la 1 iunie 1853, "în limba patriei", sub denumirea Şcoala nr. 1 de băieţi.
Primul învăţător
şi director al “Şcolii Domneşti”
a fost ieromonahul Isaia Teodorescu, pomenit în amintirile marelui Ion Creangă cu numele de
“Popa Duhu”.
În 1902,
institutoarea Smaranda Cosmovici a înfiinţat în cadrul şcolii, prima bibliotecă
publică.
“Şcoala Nr.1 de
băieţi” – a fost slujită de dascăli remarcabili pe tot parcursul,
unii fiind autori de manuale, alţii promovaţi ca subinspectori, inspectori şi
chiar inspectori generali la judeţ sau în minister.
Astfel de
apostoli au instruit şi educat elevi numeroşi, unii dintre ei devenind mari
personalităţi: Ştefănescu Ion ( Ion Creangă), scriitorul de geniu, Conta
Vasile, devenit filozoful de talie europeană, Munteanu Nicolae,
devenit peste ani patriarhul bisericii ortodoxe române (Nicodim Munteanu),
Lambrior Alexandru, nimeni altul decât lingvistul şi folcloristul de la
sfârşitul secolului trecut ( al XIX-lea ), Busuioc Mihai, învăţătorul de
mai târziu de la Paşcani al lui Mihail Sadoveanu glorificat pentru posterioritate în “Domnu’ Trandafir “,
Dochiţanu Ion din Humuleşti, eroul de la 1877 şi mulţi alţii.
La începutul anilor ‘70 transformările care au avut loc în societatea românească,
în orașul nostru, în învățământ, au făcut simțită nevoia unui nou local de
școală.
Astfel la 15
septembrie 1975 cei 525 de elevi, 30 de învățători și profesori, părinți au
asistat la inaugurarea noului local de școală.
Vechiul
local ”Școala Domnească” adăpostește în prezent muzeul
orașului. Iar în clădirea
fostei școli israelite s-au instalat biblioteca,
cabinetul de informatică și sala de sport.
În anul 2010 Grădinița cu Program
Prelungit Nr.2 Tg .Neamt redevine structură a școlii
noastre.
În anul
2016 a fost dat în folosință un nou corp de clădire unde învață elevii claselor
pregătitoare.